Un nou început

 Când mi-am asezat cafeaua și laptopul pe masa și mă gândeam despre ce să scriu în prima postare, mi-a trecut prin minte întrebarea pe care am auzit-o de câteva ori în ultima vreme: “Ce o să faci acum, după ce te-ai pensionat?”

Mi s-a spus chiar imperativ că  trebuie să îmi găsesc ceva de lucru. Ba sunt voci care le spun și altora     despre mine că ar “trebui să-mi găsesc ceva de făcut”.

Cum sunt hotărâtă să mă bucur de fiecare clipă de libertate, visez la ce mi-ar plăcea…și nu mă grăbesc.

Cei care mă cunosc știu că mi-am pregătit demult “În căutarea timpului pierdut”(poate pentru că e si o tema de reflecție!). Lângă ea s-au mai adăugat câteva…unele pentru că sunt greu de transportat în vacanțe, altele pentru că nu sunt din categorie lectură de vacanță. 

Călătoriile la care am tot visat, sunt și ele undeva în așteptare. Și, pentru că e luna mai, îmi zboară gândul la Giverny și la glicina înflorită de pe podul din grădina lui Monet (de când am vizitat grădina mi-am propus să revin când va fi înflorită glicina), la trandafirii de la Chedigny…am pus undeva în așteptare festivalul florilor de cireș din Japonia (probabil într-un aprilie viitor).

Vreau să mă plimb fără grabă pe străduțe și să descopăr “bijuterii” pe care nu le știam (case vechi din perioada interbelică, grădini colorate), să merg la spectacole, expoziții, concerte, să lenevesc și… să citesc (sper să mă țină ochii). Din copilărie visez la momentul în care o să pot să mă răsfăț, fără limită de timp, printre vrafuri de cărți. Dar știu că sunt cărți pe care nu le-am citit atunci si pe care nu le voi mai citi niciodată.

Sunt lucruri la care am visat că le voi face cândva, unele de care cred că nu voi putea să mă mai bucur (pare de neatins, acum, Moscova si Sankt Petersburgul)…dar, cum se spune: văzând si făcând.

Nu vreau să îmi fac planuri, vreau să mă bucur de fiecare zi, de fiecare întâmplare, de ceea ce îmi pune în față viitorul.